Sunt nopți și nopți. De obicei dormi...visezi frumos până dimineață. Ce mă interesează însă sunt acele momente în care, părăsit de somn, te gândești din pătuțul tău primitor la orice. Da, e adevărat. am unele simptome de insomniac. Ca orice omuleț fără somn, începi să visezi cu ochii deschiși. Atunci ai 2 variante... Fie cineva pătrunde în micul tău univers și te trezește la realitate, fie stai, meditezi. Oricine are o viață secretă, despre care nu știe nici măcar el. O viață a sufletului, lipsită de granițe, din care ar putea reașeza totul într-o ordine despre care nimeni nu ar ști exact. Astfel de nopți sunt grele, lungi. Dominat de dorință, din colțul mic al camerei privești lumea așa cum și-ar dori-o sufletul. Tu, ca și persoană, nu mai ai loc în această stupidă ecuație. E un calcul al nematerialului.
La ce mă gândesc? Fiecare are secrete. Unele mai mici, altele mai mari. Trebuie deci să improvizăm, să ne imaginăm un continent în care toți visătorii se adună, fie ploaie, fie vânt. Abia atunci vom putea să ne descoperim unii pe alții, așa cum suntem noi de fapt. Suntem o mână de pământ, insuflați cu o conștiință a întregului spațiu. În acele seri, ești singur. Doar tu, și gândurile tale, mai bune sau mai rele. E oarecum înfricoșător. Toți vedem o bucată de cer, pe care o percepem în miliarde de alte feluri. Consider că nimic nu nu e mai sincer decât a trăi cu tine însuți. De aceea, am lângă mine un radio. Mereu m-a ajutat să trec peste momente grele, în care mă afundam în bucurii iluzorii sau în singurătate. Așa e, ador să fiu singur. Dar ce te faci când nu mai poți suporta? E un adevărat chin. Și totuși treci peste.
Doamne, dacă aș putea.... Aș avea alături fiecare om singur. Singurătatea e mai dulce în doi... Deși ești conștient că în mâna ta stau reci, iluzorii, atât lumina, cât și acele fărâmi de întuneric.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu