M-am bucurat de ultimele zile de vacanță, departe de aglomerația orașului, într-un loc(cred că unicul) în care îndrăznesc să îmi fac puțină ordine în gânduri. De fiecare dată, în acel spațiu amplasat, zidit în sufletul meu, timpul își are în sfârșit cursul său firesc. Aveam nevoie de ceva liniște... Informația, de cele mai multe ori administrată mult peste doza admisă, m-a obosit, până la dezgust. Amețit de mireasma unei primăveri ce numai în calendar nu-și găsește adăpostul, am meditat asupra unor fapte mai mici sau mai mari, reușind totodată să îmi fac unele planuri cu privire la viitorul apropiat. Pot spune că voi reuși să fiu fericit... Deși această stare e cu totul iluzorie.... Pot spune că am învățat din greșeli și, sunt convins, voi avea șansa să mi le repar. Dar, poate cel mai important, am redefinit cititul: Am "devorat", cu o negrăită plăcere una din cărțile lui Borges. Ceea ce pentru mine înseamnă un singur lucru: Am redescoperit verbul "a citi". Bănuiesc că tocmai acele rânduri mi-au dat șansa de a vedea că pot să lupt din nou. Care este cauza? Ei bine, cred că tocmai propriul destin. Mereu mi-a plăcut să știu ce urmează să fac.... De la un timp acționam acționam ca o frunză căzândă, fără a mă putea opune unui vânt rece, ce aproape că te condamna la uitare, la fatalism. De astăzi, am întrezărit lumina. Lumina ce te purifică, îți oferă șansa de a avea în palme destinul.
Mulțumesc ție, duh de tuș...PS: Fotografia din dreapta e relativ echivalentă cu atmosfera în care mi-am petrecut cele... 2 zile mirifice.
