Ieri s-au împlinit 121 de ani de la moartea Luceafărului... Ieri s-au împlinit 121 de ani de când, nemuritor şi rece, fizicul eminescian a ieşit din zodia norocului, al cercurilor strâmte.
Nici o clipă nu am contenit să fiu interesat de imaginea poate celui mai pregnant geniu al plaiurilor româneşti. Pagină cu pagină, vers cu vers... Primul geniu descoperit al copilăriei intrase adânc în gena fiinţei mele. Şi eu nu mai conteneam să mă pierd printre rândurile de o greutate incomesurabilă. Domnule Eminescu, au trecut 121 de ani. Şi totuşi, nu toţi vă cunosc. Câţi dintre noi ştiu oare, măcar că aţi fost un geniu?! Să nu mai vorbim de un fragment al unei poezii scrise de dumneavoastră. Ne-am grăbit, într-o tranziţie care nici măcar nu este a noastră, şi am călcat peste valorile care ne definesc. Am fost ieri pe urma paşilor dumneavoastră, am fost pe lângă casa humuleşteanului Creangă, m-am odihnit la umbra teiului de pe dealul Copoului. Încep să nu vă mai simt suflarea melancolică. Mi-e teamă că, în curând, nu vă voi mai auzi nici paşii. Oare v-am meritat noi, chiar şi o secundă? Astăzi, după 121 de ani de la moartea Luceafărului... Am o singură rugăminte. Reînviaţi, vă rog, în venele acestui popor care se cufundă tot mai adânc într-o stranie tăcere!
Eminescu - Infinit
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu