"Tot ce e bun tre' sa dispara..."

    M-am săturat să aud la televizor, la fiecare trecere de pietoni, la florării sau în fiecare parc discuţii aberante despre politică... Nu cred nici în Boc (prescurtare de la Băsescu), nici în Udrea, nici în vreun salvator cu inimă mare, gata să se sacrifice pentru binele poporului. Calc printre zeci de capete imbecile, despre care nu pot uita că au ales să trăim aşa. Nu pot, nu vreau să îi iert. Inutil să amintim că sunt uneori macabru. Vreau să murim, cu toţii, cu foamea-n maţe. Şi, cu fiecare secundă pe care o "petrec" prin zonă, realizez că suntem pe calea perfectă pentru propriul sfârșit. Preț de câteva luni, vom mai avea ocazia să îi premiem pe cei ce i-am ales. Prostie, somn, filme dintre cele mai diverse... Își merită statutul, muncesc pentru noi, deci trebuie plătiți. Spun acest lucru cu speranța că, foarte curând, nu vom mai avea buzunare din care să cotizăm. Cel mai probabil își vor lua singuri. Neam de maneliși și tinichigii, bravo nouă!!!!

    De ce l-am votat pe Băse? Ca să scăpăm de niște comuniști imaginari și de un bătrânel care ne-ar fi furat pâinea de la gură. Veste proastă: Scenariul actual pare desprins dintr-o carte de istorie, deschisă la capitolul cu dictatori...

     Hmmm, foarte foarte interesant. Preşedintele ţării merge la cercetaţi penal în emisiuni create pentru găsirea Elodiei. Cei care deschid gura sunt imediat reduşi la tăcere. Presa este aruncată în gunoi, altfel nu ne-am fi aflat astăzi la un pas de încadrarea acesteia în categoria ameninţărilor statului. Poporul este vrăjit de clovni care promit pâine, chiar dacă nu au auzit de făină. Peste tot, miliţieni cu burta mare (plină cu apă) ce te privesc ignorant, aşteptând să faci prima greşeală. Chiar astăzi am văzut câţiva. Mă urmăreau pe trecere atăt de visători!!! Ah, au trecut două maşini, fără măcar să încetinească. acordarea priorităţii nu intră în discuţie, Nu-şi are rostul. Visul oricărui puşti este de a avea o maşină cu cai fără număr, la care să tragă gagici...Tot fără număr. Nu contează numărul gropilor din şosea, tot în primul stâlp se va izbi.

     Cei care aveau ceva de spus au plecat deja. Îmi aştept cuminte rândul, tot mai nerăbdător să scap din această cocină, în care tot noi am vrut să trăim. Îmi vine în minte un singur vers, dintr-o melodie pe care am ascultat-o zilele trecute. Staţi calmi, nu are valoare!

          Dacă nu putem să schimbăm lumea, măcar să-i dăm foc!!